Lampi electrice pentru cresterea plantelor

Sistemul de iluminat este elementul esenţial pentru orice cultură cu lumini electrice. Cantitatea de lumină şi spaţiul pe care le au la dispoziţie plantele determină cât de repede, cât de mari şi cât de robuste vor deveni acestea. Într-o cultură bine întreţinută este relativ simplu să hrăneşti plantele cu apa, aerul şi nutrienţii de care au nevoie, astfel încât lumina devine singurul factor care poate le limita creşterea. Cantitatea de lumină determină şi dimensiunile culturii, dimensiunea totală a plantelor şi chiar varietatea de marijuana pe care un cultivator alege să o cultive. La prima lectură, puteţi trece rapid peste aceste capitole despre lumină, dar recitiţi-le când vă hotărâţi să începeţi o cultură. Dacă majoritatea aspectelor legate de cultivare pot fi hotărâte în momentul în care ajungeţi la ele, tipul de iluminat şi cantitatea de lumină ce va pătrunde în cultură trebuie stabilite înainte de a planta vreo sămânţă.

Kit lumina

Orice lumină electrică albă favorizează creşterea plantelor. Totuşi, există câteva tipuri de lămpi făcute în mod special pentru creşterea plantelor şi multe altele care, deşi nu au fost proiectate pentru creşterea plantelor, funcţionează la fel de bine sau chiar mai bine pentru acest scop. Acest capitol descrie cele mai populare, eficiente şi productive tipuri de lămpi folosite pentru creşterea marijuanei sau a oricăror alte plante.

Lampi fluorescente (culturi mici de interior)

Lămpile fluorescente sunt des întâlnite, ieftine, nu consumă multă energie electrică şi eficiente în iluminarea unor culturi modeste de marijuana. Dispozitivele de prindere sunt alcătuite dintr-un balast şi două dulii în care se montează tubul (bulbul sau lampa). Dacă este posibil, cumpăraţi suporturi cu reflectoare deja instalate pe ele. Există numeroase tipuri de tuburi fluorescente, de diferite mărimi şi puteri, disponibile pentru cei care cultivă marijuana acasă. Sunt descrise aici doar acele tipuri şi mărimi de lămpi considerate cele mai eficiente pentru cultivare continuare

Lampi fluorescente standard

Lămpile fluorescente standard (tuburile lungi pe care le vedeţi în cazul iluminatului industrial şi în unele gospodării) variază în lungime între 15 cm şi 3,6 m şi consumă 10 waţi pe 0,30 m lineari. Aceasta înseamnă că o lampă fluorescentă standard de 1,20 m cu tuburile aferente consumă aproape 40 waţi pe tub şi una de 2,40 m consumă 80 de waţi pe tub. Aceste 2 mărimi sunt cele mai întâlnite tipuri disponibile şi cele mai populare printre cultivatorii de marijuana. Există şi tuburi cu lungimi de 1,50 m, de 1,80 m şi de 2,10 m iar aceastea pot fi folosite dacă spaţiul permite continuare

Lampi fluorescente cu randament mare

Lămpile flourescente de putere mai mare, cel mai des întâlnite fiind cele de tip VHO (Very High Output) la 215 waţi pe un tub de 2,40 m şi HO (High Output) cu 110 waţi pe tub de 2,40 m. Lămpile de tip VHO emit de 2,25 ori mai multă lumină şi consumă aproximativ de 3 ori mai multă energie electrică comparativ cu lămpile fluorescente standard de aceeaşi mărime. Lămpile VHO necesită un sistem de prindere special (un balast pentru lămpi VHO şi dulii speciale). De asemenea, lămpile de tip HO necesită şi ele un balast pentru HO şi dulii diferite de cele folosite pentru lămpile fluorescente standard continuare

Lampi cu halogenuri metalice (MH) si lampi cu vapori de sodiu (HPS)

Lămpile cu halogenuri metalice (MH) şi cele cu sodiu presurizat (HPS) sunt cele mai eficiente şi de randament surse de lumină artificială pentru spaţii închise disponibile cultivatorilor. La aceste tipuri de becuri lumina radiază dintr-un singur punct şi nu linear ca la lămpile fluorescente. Deoarece lumina radiază dintr-un punct, ea este mai intensă şi trece prin frunze luminând un volum mai mare decât lămpile fluorescente. O lampă de tip H.I.D de 1000 de waţi va face plantele să crească mari, cu un strat mai mare de muguri valoroşi decât 5 lămpi fluorescente de tip VHO cu putere totală de 1075 W continuare

Suporturi rotative

Suporturile rotative sunt braţe mecanizate pe care se montează lămpile MH sau cu HPS; motoraşele acestora mişcă lămpile treptat asupra întregii culturi. Există 2 modele de suporturi rotative: cel linear şi cel circular. Suporturile lineare mişcă lămpile pe o traiectorie lineară şi se pretează culturilor de formă dreptunghiulară. Suporturile circulare fie rotesc lămpile continuu în cerc, fie până la 180 de grade după care repetă mişcarea în sens invers continuare

Lampi cu vapori de mercur

Lămpile cu vapori de mercur pot fi înfiletate în dulii pentru becuri normale şi totuşi să producă foarte multă lumină. Lămpile cu vapori de mercur sunt relativ ineficiente în ceea ce priveşte lumina utilizabilă comparativ cu consumul acestora. Folosiţi lămpile cu vapori de mercur doar pentru a suplimenta lumina într-o cultură luminată natural. Lămpile cu vapori de mercur produc însă o lumină foarte intensă în comparaţie cu majoritatea becurilor care pot fi înfiletate într-o dulie de bec obişnuită. Cel mai bun bec din punct de vedere al spectrului de lumină oferit este lampa Duro-test Fluomeric Safe-T-vapor deoarece continuare

Lampi fluorescente tubulare circulare si in forma de ''U''

Lămpile fluorescente circulare nu au nevoie de sistem de prindere special. Au balast propriu şi sunt proiectate să funcţioneze în dulie de bec obişnuit (de exemplu, dulia de veioză). Suspendaţi-le în jurul perimetrului culturii sau aşezaţi-le în lampadare conectându-le prin dulie obişnuită. Puterea lor variază între 20 şi 44 W şi este indicat să le folosiţi pe cele de puterea cea mai mare (lămpile fluorescente circulare de peste 22 W au nevoie de sistem de prindere). De obicei, cultivatorii folosesc aceste tipuri de lămpi pentru a creşte nivelul de lumină în perioada înfloritului continuare

Lampi cu sodiu cu presiune scazuta (LPS)

Lămpile LPS sunt oferite de câţiva distribuitori care îşi fac reclamă în publicaţii despre marijuana. Acestea sunt cele mai eficiente lămpi în ceea ce priveşte transformarea electricităţii în lumină. Totuşi, becul este monocromatic ceea ce înseamnă că acesta produce lumina pe o singură bandă de aproximativ 589 nanometri, în zona portocalie a spectrului vizibil. Deşi lumina sa galben-portocalie se află uşor în afara zonei roşii a spectrului (cea indicată pentru cultură), randamentul ridicat faţă de consumul de energie o face potrivită pentru lumina suplimentară continuare

Becuri incandescente standard si suporturi ''Plant-Pro''

Becurile incandescente sunt cele obişnuite, care se înşurubează în dulie. Sunt ineficiente, produc un spectru neechilibrat (predomină roşu, portocaliu şi galben), sunt foarte fierbinţi şi pot arde plantele. Printre avantajele acestora se numără faptul că sunt ieftine, se găsesc uşor şi se montează uşor pentru perimetrul culturii.

Spoturile sunt de fapt becuri incandescente cu lumină focalizată. Spectrul este uşor îmbunătăţit faţă de becurile incandescente. Şi ele sunt fierbinţi şi pot arde plantele continuare

 

Lampile fluorescente (tuburile)

Există nenumărate lămpi fluorescente produse pentru cultivarea plantelor, pentru iluminatul obişnuit şi pentru efecte speciale. Deoarece lumina albă conţine toate culorile din spectrul luminii, plantele primesc o anumită cantitate de lumină roşie şi albastră de la orice sursă de lumină albă. De fapt, planele folosesc lumina tuturor culorilor într-o anumită măsură, mai puţin cea verde, pe care o reflectă sau o transmit (de aceea plantele apar ca fiind verzi) continuare

Lampile HID lampi cu halogenuri metalice (MH) si lampi cu sodiu presurizat (HPS)

Odată ce aţi decis să folosiţi lămpi MH sau HPS, următorul aspect asupra căruia trebuie să reflectaţi este ce tip de bec să cumpăraţi. Există nişte diferenţe mici, dar notabile, între o lampă MH, o lampă super MH sau una HPS în ceea ce priveşte cultivarea plantelor. Becurile MH pot fi mate, difuze sau clare. Becurile mate au un spectru de lumină ceva mai natural decât cele clare, dar învelişul reduce randamentul lor cu aproximativ 5% continuare

Mesaj important in ceea ce priveste siguranta

Lămpile MH emit radiaţii ultraviolete la un nivel ridicat şi radiaţii cu particule dacă becul se sparge sau se crapă, sau dacă apare o gaură mică în învelişul de protecţie. Un bec crapăt poate continua să funcţioneze iar cultivatorul să nu observe că există o problemă. Expunerea la un bec MH stricat, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, este periculoasă şi poate cauza leziuni serioase ale ochilor şi ale pielii continuare

Mesaj important in ceea ce priveste siguranta (part2)

Un aspect pozitiv legat de cultivarea marijuanei folosind lămpile fluorescente standard este faptul că acestea sunt ieftine. Sistemele de iluminat cu 2 tuburi, de 1,20 m, inclusiv becurile, costă numai 6 dolari la magazinele care fac reduceri. Puteţi găsi suporturi vechi în containerele clădirilor care sunt renovate sau demolate şi la gunoi. Cumpăraţi tuburi fluorescente noi deoarece becurile folosite emit mult mai puţină lumină continuare