Tue
30
Aug
2011
Maximizarea potenţei
Potenţa potenţială a oricărei culturi este determinată în cea mai mare parte de potenţa “părinţilor” care au produs seminţele; potenţa depinde de genele care determină potenţa (producţia de THC) pe care mama şi tatăl le-au transmis urmaşului (sămânţei).
Pentru a asigura o potenţă ridicată, paşii esenţiali pe care trebuie să-i urmaţi sunt: selectarea unei rezerve de seminţe potente; creşterea unei culturi sănătoase şi viguroase; recoltarea în momentul de maximă maturitate. În afară de aceşti paşi de bază, mai sunt si alţi factori de care orice cultivator ar trebui sa ţină cont.
Odată ce aţi cultivat o plantă ajunsă la maturitate, contribuţia factorilor de mediu specifici scade. Dacă luăm în calcul toţi factorii de mediu, un cultivator conştiincios ar putea spori potenţa doar cu 20 sau 30% prin controlarea atentă a tuturor acestor factori: umiditate, temperatură, sol, fertilitate, calitatea luminii şi altele, acestia fiind doar o parte dintr-un număr mare de agenţi care interrelaţionează.
De exemplu, să presupunem că aveţi o varietate care ar produce 10% THC în condiţii de mediu perfecte pentru maximizarea potenţei. Atâta timp cât recoltaţi o plantă complet maturizată şi sănătoasă, potenţa variază numai între 7% si 10% THC. Dacă planta nu este matură sau este nesănătoasă, potenţa ar putea fi între 1% si 5% THC. De aceea cultivarea unei plante mature şi sănătoase din seminţe potente este atât de importantă. Dacă factorii de mediu nu au fost optimi din punct de vedere al potenţei, tot puteţi recolta o plantă potentă care în acest caz ar avea măcar 7% THC.
Controlarea fiecărui factor în relaţie cu toţi ceilalţi nu este practică şi este aproapte imposibilă, dar prin cultivarea unei culturi sănătoase, potente şi complet mature v-aţi asigurat deja un rezultat potent.
Factorii de creştere cum ar fi calitatea luminii, umiditatea şi temperatura aerului; factorii de sol cum ar fi feritilitatea, aerisirea, apa şi temperatura solului: toţi aceştia influenţează doar în mică măsură potenţa generală a culturii. Contrar celor citite, producţia de THC nu depinde de intensitatea luminii. Spectrul luminii nu influenţează potenţa. Recomandările oferite în această carte acoperă cele mai influente aspecte ale luminii în termeni generali. Căldura excesivă diminuează potenţa unei culturi bune mai mult decât orice alt factor de mediu. Păstraţi temperatura medie în timpul zilei în jur de 20° C şi sub 30° C în timpul înfloririi pentru rezultate optime.
Cel mai important aspect pentru maximizarea potenţei după ce aţi selectat o sămânţă bună este alegerea momentului potrivit pentru recoltă, adică gradul de maturitate al culturii. Dacă aveţi grijă să alegeţi o rezervă de seminţe bune, să creşteţi o plantă sănătoasă şi să recoltaţi muguri maturi (colas), veţi deveni un cultivator de succes. ( Înmulţirea este cea mai importantă contribuţie pe care o poate aduce cultivatorul la potenţă, dar înmulţirea are legătură cu viitoarele culturi, nu cu cele prezente.)
Alegerea “părinţilor” este strâns legată de evaluarea pe care o faceţi dumneavoastră plantei de la care luaţi seminţele. De-a lungul acestei cărţi, aproape toate cele spuse despre cultivare sunt îndreptate spre cultivarea unei culturi sănătoase şi viguroase, deoarece sănătatea şi vigoarea culturii sunt cele mai importante pentru productivitatea generală. O plantă nesănătoasă şi nedezvoltată poate fi potentă, dar ce rost mai are o plantă potentă dacă produce numai câteva jointuri?
Pentru maximizarea potenţei, păstraţi o temperatură moderată pe durata înfloririi. Pe timpul zilei, menţineţi temperatura în jur de 20° C, iar pe timpul nopţii, între 10 şi 20° C. Menţineţi umiditatea la nivel scăzut; Nu pulverizati apă pe plantele cu flori, şi folosiţi un ventilator pentru a diminua umiditatea. Fertilizati planta cu mai puţin nitrogen în timpul înfloririi, în afara cazului în care aceasta are în mod clar nevoie de nitrogen ( mai multe frunze se îngălbenesc). Fertilizaţi cu o soluţie bolgată în fosfor (P) si potasiu (K) pe perioada înfloririi. Udaţi planta destul de des încât să asiguraţi o creştere normală, dar nu saturaţi ghivecele; lăsaţi stratul superior al ghiveciului să se usuce înainte de a uda din nou. Folosiţi lumini suplimentare, cu raze infraroşii ( HPS, LPS, incandescente şi fluorescente alb-gălbui) pe perioada înfloririi. Urmaţi aceste recomandări pentru a deveni un cultivator priceput, şi veţi fi făcut tot ceea ce vă stă în putinţă pentru a încuraja dezvoltarea unei culturi superioare.
Seminţele din surse native cum ar fi Columbia, Thailanda sau Africa se transformă, de obicei, în plante care pot fi de la 40% la de câteva ori mai potente decât a fost iarba iniţială. Acest lucru se întâmplă deoarece tehnicile de cultivare şi uscare descrise aici optimizează producţia şi retenţia de THC a varietăţii, în vreme ce tehnicile tradiţionale de cultivare a marijuanei păstrează de cele mai multe ori mai puţin de jumătate din THC-ul potenţial în produsul final.

