Thu
18
Aug
2011
Florile femele
Femelele încep să înflorească după o perioadă cuprinsă între opt zile şi două săptămâni de la micşorarea ciclului de lumină. La început, florile femele sunt mici şi neînsemnate, însă acestea se dezvoltă încontinuu timp de 14 săptămâni, ajungând să formeze raceme dense, strâns adunate, cunoscute sub denumirea populară de ”muguri” sau ”cola” (cola se referă mai mult la o colecţie densă de muguri).
O floare femelă este alcătuită din doi stigmaţi mici (cu lungimea cuprinsă între ½ cm şi 1 cm), albi (uneori roz, roşii sau violeţi), pufoşi, crescuţi în formă de ”V”.
Aceştia ies dintr-un ovul închis într-o bractee (teacă) mică şi verde. Polenul care ajunge pe stigmat fertilizează ovulul prin intemdiul unui tub de reproducere. Majoritatea glandelor care secretă răşina, care conţin ingredientul activ THC, se dezvoltă pe bractee (frunze modificate), care înconjoară sau acoperă ovulul. Glandele care secretă răşina aflate pe bractee pot fi observate la câteva săptămâni după prima apariţie a florii, dacă aveţi o vedere bună sau o lupă. Unii crescători denumesc bracteele ”calici” sau ”falşi calici”, însă denumirea botanică este aceea de bractee.
Alte Articole
Aerul influenţează creşterea plantelor în diferite feluri: temperatura ar putea fi considerată [....]
Evaluarea potentei urmatoarei culturi Cand alegeti semintele pe care le veti folosi la urmatoarea cultura [....]
Umiditatea Marijuana se dezvoltă în medii cu diferite grade de umiditate. Ea se adaptează fie într-un mediu [....]
