Tue
16
Aug
2011
Udarea
Apa stă la baza vieţii. În lipsa apei, viaţa nu poate exista. Mai mult de 80% din greutatea unei plante e alcătuită din apă. Apa este, de asemenea, şi una dintre componentele principale, alături de lumină, aer şi minerale din sol, care alimentează creşterea plantelor verzi prin intermediul fotosintezei. Apa păstrează plantele drepte şi celulele lor rigide. Ea conduce substanţele nutritive necesare sănătăţii şi creşterii celulelor plantei.
Apa şi modul în care udaţi plantele – cât de mult şi cât de des – au un rol decisiv pentru cultură. Prea multă apă poate duce la sufocarea rădăcinilor; plantele pot să dezvolte putregai, fungus, sau pot apărea probleme cauzate de nutrienţi. Dacă apa este insuficientă, sistemul radicular poate să nu se dezvolte complet. Chiar şi după dezvoltarea unui sistem radicular sănătos, udările insuficiente încetinesc creşterea şi, posibil, maturizarea recoltei dvs.
Planta de marijuana creşte extrem de rapid. Această creştere rapidă nu este evidentă la început deoarece planta este micuţă. Avem tendinţa să nu observăm că acest mic lăstar probabil şi-a dublat mărimea în doar o săptămană. Odată ce planta are o lună sau mai mult, creşterea zilnică este mult mai evidentă, deoarece va trebui să ajustaţi înălţimea sistemului de iluminat din ce în ce mai des.
O astfel de creştere rapidă necesită multă apă, iar din moment ce spaţiul din jurul e limitat la mărimea vasului, va fi nevoie să udaţi mai des. Acest lucru nu înseamnă udări zilnice, în special când plantele sunt tinere, şi nu înseamnă menţinerea solului saturat. În general, solul are nevoie de o ciclu de udare şi una de uscare. Udaţi cu o cantitate consistentă de apă, apoi nu mai udaţi până ce solul este uscat la câţiva cm de la suprafaţă.
Orice cultivator care a suportat costuri considerabile cumpărând lămpi HID, sisteme hidroponice, sisteme de irigare automate, etc., ar trebui să ceară un test al calităţii apei, care poate fi oferit gratuit de către compania distribuitoare de apă. Costurile sunt minime, dacă ţinem seama de problemele pe care le putem preveni, anticipa sau remedia. Excesul de fier (Fe) în apă vă împiedică să folosiţi un sistem de irigare prin picurare. Fierul se depune şi favorizează depunerile înfundând în mod constant sistemul de irigare prin picurare.
Apa de ploaie este excelentă pentru creşterea plantelor, deoarece conţine acid carbonic, care contribuie la înlăturarea sărurilor şi a alcaloizilor din sol şi deoarece conţine urme de nitrogen dizolvat, o substanţă nutritivă importantă în creştere. Apa de ploaie este, de asemenea, bine aerată, şi de obicei uşor acidă, aproape cu PH neutru, ceea ce e perfect pentru cultivarea marijuanei.
Trataţi apa bogată în sodiu adăugand o linguriţă de selenit la 4 l de apă. Netratat, o cantitate suplimentară de sodiu în sol poate să ucidă plantele. Uneori apa poate să fie prea acidă, datorită unui exces de sulf. Neutralizaţi aciditatea adăugand în jur de o linguriţă de hidroxid de calciu la 4 l de apă şi udaţi cu această soluţie tratată o dată pe lună. O idee şi mai bună este să verificaţi PH-ul apei şi să adăugaţi hidroxid de calciu doar cât să aduceţi pH-ul în intervalul acceptat.
Nu folosiţi niciodată apa care a fost procesată printr-un sistem de dedurizare a apei. Aceste sisteme folosesc sodiu (Na++), pentru a ţine locul mineralelor apei (K+, Ca++, şi Mg++). Folosiţi apa de la sursă înainte să ajunga la sistemul de dedurizare. Chiar dacă această apă netratată este deosebit de bogată în minerale, este mai potrivită pentru plantele dumneavoastră decât apa tratată, bogată în sodiu.
Unii cultivatori îşi fac griji legat de clorul (Cl) din apă şi efectele acestuia asupra plantelor în dezvoltare. Apa cu clor nu ar trebui să aibă efecte adverse, însă dacă acest lucru te nelinişteşte, pur şi simplu păstrează apa într-o găleată sau într-un container deschis peste noapte. Clorul apare ca şi un gaz cu rol antibacterian, care se disipează atunci când apa intră în contact cu aerul. Amestecarea apei sau scuturarea recipientului în care se află apa ajută la eliminarea clorului şi îmbină oxigenul benefic cu apa.
Udaţi în jurul tulpinii şi nu direct pe ea. Folosiţi apă călduţă; aceasta va pătrunde în sol mai uşor şi nu va produce un şoc termic la rădăcină. Solul foarte uscat poate să nu absoarbă apa; apa va aluneca pe suprafaţa solului şi va aluneca pe marginile vasului. Pentru a remedia această situaţie, adaugaţi caţiva stropi de detergent lichid la 4 l de apă. Detergentul este un agent de umectare, iar solul va absorbi apa mai uşor. Udaţi fiecare ghiveci cu aproximativ o cană din această soluţie. Lăsaţi ghiveciul să stea 15 minute, apoi udaţi ca de obicei cu apă curată. Puteţi de asemenea să udaţi cu o pâlnie mare. Introduceţi vârful pâlniei adânc în sol şi umpleţi cu apă. Infiltraţia mai lentă în cazul pâlniei permite solului să absoarbă apa treptat. O combinaţie între pâlnie şi detergent funcţionează în cazul solurilor celor mai uscate.
Comments: 4
-
#1
pe solul de la plantele mele a aparut ceva alb cred ca mucegai ... si cand miros solul asa parca miroase a mucegai... eu am si o problema cu temperatura nu pot sa o tin prea scazuta ...cu toate ca am lumina aprinsa pe timp de noaptea si stinsa pe timp de zi. folosesc o lampa cu incandescenta de 600 w , asa ca am pe timp de zi 33 grade iar cand e stinsa 29. din motivul asta mi se usuca mai repede solul de deasupra si le ud mai mult...
cum pot corecta sa scap de mucegai si sa previn reintoarcea lui ? -
#2
amesteca solul cu pietre de lava sau perlit ele absorb apa cand este prea multa....poti folosi si un reflector cool tube si in felul asta nu vei mai avea probleme cu caldura...si sper ca la 600 de w ai o aerisire buna ma refer ventilatoare extractie..
-
#3
salut, am o problema grava cu fetitele mele. vreau sa iti cer putin ajutorul dar nu vreau sa vorbim aici.putem pe mess ?
-
#4
ventilatoare am .. am unu mic care il ti sa bata de jos in sus si mai am unu mare pe care il tin deschis din cand in cand.. extractor nu am.. am zis ca nu imi trebuie pana cand incepo sa puta .. au cam 14 zile plantele
