Tue
16
Aug
2011
Alte varietăţi (ruderalis sau cânepa)
Ruderalis este o iarbă foarte mică, de pe marginea drumurilor (probabil cânepă ''evadată''), ce creşte sălbatic în Rusia. Sunt ierburi cu potenţă scăzută, iar cultivatorii americani au confundat câteva mici varietăţi de indica cu ruderalis. Singura caracteristică preţioasă aruderalis-ului este înflorirea foarte timpurie. În ultimii câţiva ani, cultivatorii din Statele Unite şi Olanda au încrucişat ruderalis cu sativaşi indica potentă pentru a produce hibrizi cu înflorire timpurie şi potenţă destul de ridicată. În acest moment se găsesc seminţe ale acestor hibrizi în Statele Unite, iar aceste plante prosperă în condiţii bune de lumină.
Unii cultivatori cred că ceea ce cultivă ei este ruderalis pură. Ei bine, se înşeală. Din cele aproximativ 300 de varietăţi testate ştiinţific, potenţa oscila de regulă între 0.05 procente şi 0.5 procente THC, aşadar planta fiind în cel mai bun caz o iarbă mediocră. Cultivatorii care cred că au un soi potent de ruderalis cresc fie un hibrid, fie ceva cu totul şi cu totul diferit, cel mai probabil o indica. Singura valoare a varietăţii ruderalis este eventual maturizarea precoce dacă urmăriţi să înmulţiţi cultura, deoarece plantele înfloresc aproape imediat.
Cultivatorii americani care doresc să dezvolte plante cu o maturaţie timpurie, însă cu o potenţă ridicată, trebuie să caute soiuri de cânepă nativă, precum cele care cresc în Vestul Mijlociu de-a lungul albiei râurilor, izvoarelor, liniilor de cale ferată, câmpurilor cultivate, şi a drumurilor. Acest soi de cânepă nativă ajunge la maturare devreme; plantele cresc mult mai mari şi mai voluminoase decât ruderalis, şi formează muguri mai consistenţi. Potenţa, în cel mai rău caz, o egalează pe cea a subspeciei ruderalis, dar de regulă cânepa este mult mai bună, iar plantele au avut timp să treacă prin dăunătorii şi bolile native. Aceste soiuri de iarbă au avut timp să dezvolte rezistenţă la fungii, mucegaiurile, insectele locale, deoarece în Vestul Mijlociu se cultivă parcele cu cânepă de cel puţin 40 de ani, iar în Est de aproximativ trei sute de ani.
|
Tabelul 10.4 Procentajele de THC şi CBD în cânepa din Vestul Mijlociu |
|||||
|
Originea |
THC |
CBD |
|||
|
|
Media |
Variaţia |
Media |
Variaţia |
|
|
Illinois Indiana Kansas Minnesota** Iowa** |
0.37 0.20 n/r n/r n/r |
0.05 – 2.37 urme de THC-1.50 0.01 – 0.49 0.20 0.10 |
1.02 2.50 n/r n/r n/r |
0.15 – 7.10 Urme de CBD-6.80 0.12 – 1.70 1.65 1.70 |
|
|
*Procentajul de THC şi CBD în marijuana uscată. n/r înseamnă nereportat. ** O singură mostră. |
|||||
Dacă doriţi să dezvoltaţi o recoltă cu înflorire timpurie şi nu aveţi acces la seminţe potente, naturale, folosiţi un soi de cânepă nativă încrucişat cu marijuana cu potenţă ridicată, în special dacă doriţi să cultivaţi afară.
Cânepa din Dakota de Nord ajunge la maturitate la mijlocul lunii august, iar cânepa sălbatică din Illinois se coace în prima perioadă a lunii septembrie. În Massachussets, o cânepă ce creştea într-un câmp liber a produs seminţe de Ziua muncii. În statele Indiana, Michigan, Kansas, New York, Pennsylvania, şi alte state centrale şi estice, cea mai mare parte a cânepei locale ajunge la maturaţie între jumătatea lunii august şi septembrie. De ce să nu cultivaţi aceste soiuri locale, ce se dezvoltă bine, înfloresc devreme, şi rezistă la problemele dăunătorilor locali? Adevărata ruderalis înfloreşte după doar trei sau patru seturi de frunze şi câteva săptămâni de creştere. MajoritateaCannabis-ului ruderalis oferă între 7 şi 28 de g de muguri slab dezvoltaţi, cu o concentraţie foarte mică de THC. Cine are nevoie de aşa ceva? Găsiţi o cânepă domestică, care va fi plină de muguri şi va produce aproape 0.5 kg, şi veţi obţine o recoltă mult mai bună pentru programul de încrucişare. Potenţa cânepei native ajunge până la 2.5 procente THC, semnificativ mai potentă decât ruderalis. Ruderalisocupă un loc important în programele de încrucişare deoarece înfloreşte rapid. Dar problema în cazul subspeciei ruderalis este că durează mai multe generaţii pentru încorporarea caracteristicilor de înflorire rapidă într-o plantă de înaltă potenţă, producţie consistentă, muguri mari. Cânepa americană este o alternativă mai rapidă pentru dezvoltarea unei recolte bune, deoarece are muguri de calitate, o producţie consistentă şi o potenţă de bază mai mare.
